Eclipsa este intunecarea unui corp ceresc. Apare cand umbra unui obiect din spatiu cade pe un altul sau cand un obiect trece prin fata altuia, blocand lumina.
Eclipsa solara are loc cand luna trece printre Soare si Pamant.
Având aproape 700 de mii de locuitori, din care trei sferturi de origine română, Chişinăul - capitala Republicii Moldova de astăzi - este, fără îndoială, al doilea oraş românesc ca mărime din lume.
Cel mai mare fluviu al Asiei şi al patrulea din lumea ca lungime, Yangtze (Chang Jiang, cum este denumit în dialectul literar chinez) îşi are izvoarele în gheţarii din Munţii Dangla, situaţi în zona de est a Podişului Tibetan – regiune în care panta de scurgere a apelor sale coboară de la peste 5000 de metri altitudine la mai puţin de o mie.
Visele reprezintã o oportunitate de autocunoastere. Ele sunt expresia prin care sufletul cautã sã mentinã integralitatea fiintei noastrã pe calea evolutiei personale, eliberându-ne în acelasi timp de vechile atitudini care, tinându-ne prizonieri ai trecutului, nu ne mai sunt de nici un folos. Singurul limbaj pe care-l cunoaste sufletul sunt simbolurile.
Titlul: În toate traducerile Bibliei cartea aceasta poartă numele personajului ei central: Iov. A fost acest Iov un personaj real? Da, profetul Ezechiel îl consideră drept o personalitate proeminentă demnă să fie pusă alături de Noe şi Daniel , iar apostolul Iacov îl citează în Noul Testament ca pe un exemplu de răbdare în suferinţă.
Denis Ulescu s-a nascut in 2008, fiind al 3-lea copil la parinti. O bijuterie de copil blond, cu privire poznasa...Nascut normal, sanatos, crescut si dezvoltat in conditii normale, n-ai fi zis ca anul trecut, in timpul verii, viata lui se va schimba brusc. Se afla cu mami la bunici, in Oltenia, can... www.asociatiamame.com
Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului.
Informati-va despre Politica de confidentialitate.
Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa office@funchild.ro
Website optimizat pentru Internet Explorer 6, Internet Explorer 7 si Mozilla Firefox.Ne puteti gasi cu usurinta si prin intermediul sistemelor sociale. Nu ezitati sa ne trimiteti email, raspundem tuturor emailurilor cu subiect
serios.Consultati si pagina de Profil Demografic in cazul in care doriti sa ajutati proiectul cu
o Sponsorizare. --- > Sitemap