Ielele  - in mitologia populara romaneasca – sunt descrise ca niste fete frumoase, imbracate in alb.

Ielele locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, in munti, pe stinci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspintii, scaldandu-se adesea in izvoare. Ele ademenesc indeosebi barbatii, vrajindu-i prin cantece si jocuri, dupa miezul noptii si numai cand e luna plina.

Sunt tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice, dar rele, avand puteri nefaste asupra celor care cad in cursa lor.  Legenda spune ca, cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le, primesc pedepse cumplite. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramane mut.

Ielele se indragostesc repede de tinerii frumosi si viteji, pe care-i ademenesc sa intre in jocul lor, dar dragostea lor tine doar cateva zile. Pentru ele totul e o joaca. Ielele sunt in grup de 7, 5 sau 3, dar niciodata nu vei vedea una singura.

Odata, tare demult, un cioban tanar si viteaz a plecat in satul vecin pentru a-si gasi perechea. Drumul trecea printr-un padure bogata, iar loclanicii spunea ca ielele aveau obiceiul de a poposi in acea padure, ademenind tineri. De altfel, nu se cunoaste vreun tanar care sa fi iesit din acea padure.

Ciobanul nostru cunostea povestea dar, viteaz cum era, nu parea sa aiba frica. Asa ca isi lua traista cu merinde, cateva legaturi de ceapa si usturoi si pleca hotarat pe acel drum. Merse cateva ceasuri bune prin padure pana cand soarele intrase in nori pentru a lasa locul lunei, o luna mare si plina.

Era aproape de miezul noptii, iar ciobanelul se gandi sa traga un pui de somn, macar cateva ceasuri. Nici nu se gandi mult ca in fata lui aparu 5 tinere frumoase si jucause, care dansau in hora. La inceput crezu ca erau niscaiva fete ratacite, dar isi dadu seama ca sunt ielele de care tot vorbesc batranii satului. Ielele il invitara la dans, iar el nu refuza.

Au jucat toata noaptea fara ca sa oboseasca, iar odata cu mijirea zorilor fetele au disparut. Tanarul isi lua traista si isi continua drumul toata ziua, pana cand incepuse sa se insereze. La miezul noptii aceleasi tinere frumoase si zglobii il invitara in hora. El nu refuza si juca alaturi de ele pana dimineata. Planul ielelor era de a-l obosi pe ciobanel, iar dupa aceea de a-l transforma in sclavul lor.

Tanarul cioban lua aminte de sfaturile batranilor din sat si se pregati pentru a treia intalnire cu ielele. Iata ca veni si a treia noapte. De asta data, hora era si mai vioaie. Dupa cateva ore de dans, tanarul ciobanel se prefacu ca este obosit si ceru sa doarma cateva clipe. Ielele sareau in sus de bucurie pentru ca acele clipe de somn puteau fi fatale.

Dar tanarul ciobanel scoase din traista cu merinde legaturile de usturoi si le roti peste iele. Sa fi auzit atunci tipete si vaiete, toata padurea se cutremura. Frumusetea lor se risipi in cateva secunde, toate ielele se transformasera in broaste raioase. Si astfel tanarul nostru viteaz ajunsese in satul vecin, viu si nevatamat.

In traditia romaneasca exista si remedii impotriva actiunilor negative ale Ielelor,  pentru apararea impotriva lor este bun pelinul si usturoiul purtate la briu, in san ori la palarie, iar cel atins de vraja lor trebuie sa danseze jocul caluseresc pe trupul unui bolnav al Ielei. Pentru protectia casei si a familie impotriva Ielelor, in unele parti ale tarii se infige un craniu de cal in parul portii.